REASIGURARE

 Nu ezitati sa apelati cu incredere la site-ul Licitatii Juridice sau la partenerii nostri Casa de avocatura Coltuc, avocat@coltuc.ro, 0745150894.

Reasigurarea reprezintă modalitatea prin care societăţile de asigurare se protejează pentru riscurile pe care le-au subscris prin contractele de asigurare directă. Ea nu face altceva decât să contribuie la dispersia riscului, acesta fiind unul dintre principiile esenţiale pe care se bazează asigurarea ca activitate. Reasigurările au apărut dintr-o necesitate obiectivă, şi anume din existenţa unor riscuri foarte mari (maritime, aviatice, incendiu, de viaţă, de accidente, etc.) care ar putea genera daune extrem de mari; ele pot face ca societăţile de asigurări, neavând capacitatea financiară suficientă, să nu fie capabile să le suporte numai pe contul lor, ducând practic la falimentul acestora. Reasigurarea oferă astfel asigurătorului direct capacitatea necesară pentru acoperirea riscurilor pe care altfel acesta nu le poate suporta singur. In asemenea împrejurări, asigurătorul care acceptă preluarea unui risc (a unor riscuri) mare, peste capacitatea sa, apelează la una sau mai multe companii de reasigurări pentru a ceda în reasigurare o parte din risc (uneori întregul risc). Astfel, reasigurarea are ca efect “pulverizarea” riscului.

Se constată că în ultimii ani, mai ales a doua jumătate a acestui secol, reasigurările ocupă un loc foarte important în viaţa economică internaţională, depinzând de producţia de bunuri mobile şi imobile, de comerţul internaţional, de fluxurile internaţionale de bunuri, servicii, valori şi oameni, înregistrând o tendinţă vizibilă de creştere, fapt ce a influenţat pozitiv şi evoluţia reasigurărilor. Reasigurarea îşi trage astfel seva şi vitalitatea din activitatea de asigurare, orice modificare în volumul asigurărilor directe antrenând schimbări similare în reasigurări. Referindu-ne la evoluţie, înţelegem nu numai o creştere cantitativă a numărului tranzacţiilor şi a volumului de prime, dar şi substanţiale îmbunătăţiri calitative ale acestei activităţi cum ar fi cele privind natura şi caracteristicile reasigurării, aspectele tehnice, sistemul de comunicaţii între asigurători direcţi, reasigurator, brokeri etc.

Motivul principal pentru care au apărut reasigurările îl constituie protecţia oferită asigurătorului în situaţia apariţiei întâmplătoare a unei pierderi izolate foarte mari sau a mai multor pierderi rezultate dintr-un eveniment, a căror valoare este foarte mare în raport cu veniturile obţinute din primele de asigurare. De aceea, în urma apariţiei unor asemenea daune, pentru prevenirea plăţii unor despăgubiri foarte mari care pot duce chiar la faliment, companiile de asigurări directe cedează altor companii de asigurări o parte din risc, sau, uneori întregul risc, activitate cunoscută sub denumirea de REASIGURARE. Astfel, rolul “tehnic” al reasigurării este de a proteja pe asigurătorii direcţi în faţa pericolului insolvabilităţii sau a reducerii capacităţii lor financiare, conferind astfel acestora din urmă o mai mare stabilitate.

Reasigurarea reprezintă un acord încheiat între două părţi numite companie cedentă în calitate de reasigurat şi reasigurător prin care prima consimte să cedeze, iar cea de-a doua acceptă să preia o anumită parte a riscului (uneori întregul risc) conform condiţiilor stabilite în acord, în schimbul plăţii de către compania cedentă reasigurătorului a unei anumite sume denumită primă de reasigurare ce reprezintă o cotă din prima originală de asigurare.

Companie cedentă este compania care acceptă riscul de la asiguratul său şi cedează o parte din acest risc în reasigurare unei alte companii de asigurare sau de reasigurare. Ea este compania ce se reasigură şi o mai întâlnim în literatura de specialitate şi sub denumirea de reasigurat. Acesta este, de fapt, asigurătorul direct, deci compania care a avut rolul de asigurător în contractul de asigurare iniţial (original).

Reasigurătorul – este asigurătorul care acceptă preluarea unui risc (parte de risc) de la un asigurător direct. El poate fi o companie de asigurări sau o companie specializată pe reasigurări. In practica internaţională, în cele mai multe cazuri, companiile de asigurări efectuează şi operaţiuni de reasigurare.

Deci, relaţia de reasigurare are loc între compania cedentă (asigurătorul original) şi reasigurător, iar între asiguratul original şi reasigurător nu există nici o legătură. In cazul producerii daunelor, asiguratul solicită şi primeşte despăgubiri de la asigurătorul său, iar acesta, la rândul său, preia, conform acordului de reasigurare, sumele respective de la reasigurătorul (reasigurătorii) său.

Principalul rol al reasigurătorului este acela de a oferi protecţie asigurătorului direct împotriva uneia sau mai multor întâmplări (daune).

Reasigurarea face ca pierderea suferită de compania de asigurări cedentă să fie dispersată şi deci, suportată de mai multe societăţi. Ea oferă capacitatea cerută de asigurătorul direct de a acoperi riscurile pe care acesta singur nu le poate suporta.

Practic, reasigurarea este asigurarea asigurării, fiind în acelaşi timp statuată prin încheierea unui contract separat de asigurare între reasigurător şi reasigurat.

La rândul său, reasigurătorul poate reasigura o parte din reasigurările acceptate de el, operaţiunea purtând denumirea de retrocedare sau retrocesiune, compania cedentă fiind retrocedent şi reasigurătorul fiind retrocesionar.

Ca şi în cazul reasigurării, retrocedarea se bazează pe o relaţie contractuală încheiată între persoane juridice, companii profesionale, specializate în domeniu, spre deosebire de contractul de asigurare în care asiguratul poate fi o persoană fizică sau juridică.