Nu ezitati sa apelati cu incredere la site-ul Licitatii Juridice sau la partenerii nostri Casa de avocatura Coltuc, avocat@coltuc.ro, 0745150894.
Pentru a înţelege mai bine esenţa reasigurării, se impune o delimitare a acestei activităţi de cea de asigurări directe.
In primul rând, un
asigurător (companie de asigurări) poate încheia un contract de
asigurare cu o persoană fizică sau persoană juridică (în calitate de
asigurat), în timp ce un contract de reasigurare se încheie numai între
persoane juridice.
In al doilea rând,
subiectul unei asigurări poate fi o proprietate, viaţa sau starea de
sănătate a unei persoane sau un profit expuse pierderilor sau avariilor
pe care le poate suporta asiguratul în afara activităţii întreprinse de
el însuşi sau de agenţii sau funcţionarii săi, reasigurătorul este
indirect interesat în pierderile suportate de asiguratul original.
Subiectul asigurat este parte a răspunderii contractuale pe care
reasiguratul a acceptat-o conform poliţei de asigurare semnată de el în
contractul iniţial.
In al treilea rând, nu
toate contractele de asigurare sunt supuse principiului indemnizării
(compensării, despăgubirii), cu excepţia poliţelor de viaţă, accidente
şi boală, în timp ce toate contractele de reasigurare, inclusiv cele
pentru reasigurări de viaţă sunt contracte de despăgubire, fiind
limitate la plăţile făcute de reasigurat conform asigurărilor la care a
subscris. In practică, cele mai multe reasigurări prevăd numai
compensaţii parţiale, reasiguratul suportând el însuşi o parte a
oricărei pierderi1.
In al patrulea rând,
contractul de asigurare îmbracă forma unei poliţe de asigurare, în timp
ce contractul de reasigurare îmbracă forme diferite în funcţie de tipul
reasigurării, rareori apărând în forma unei poliţe de reasigurare (doar
uneori, la reasigurarea facultativă, în special de incendiu).
In al cincilea rând,
în timp ce aproape toate asigurările directe (cu excepţia celor maritime
şi de aviaţie) sunt în principal interne, reasigurarea este prin natura
sa o activitate internaţională. Contractele tipice, clasice de
asigurări directe sunt încheiate între două părţi rezidente în aceeaşi
ţară. Cea mai mare parte a activităţii de reasigurare se desfăşoară în
afara frontierelor, pe pieţele internaţionale.
De reuşita afacerilor de reasigurări
depinde orice activitate, iar reuşita asigurărilor, la rândul lor,
depinde de oameni, de personalitatea lor, de pregătirea profesională şi
de experienţa pe care o au.
Mulţi consideră reasigurarea ca o
valoarea adăugată, dar fără reasigurare, multe categorii de asigurări nu
ar putea avea loc, asigurătorii fiind astfel lipsiţi de protecţia pe
care o oferă reasigurarea. Pe de altă parte, este necesară mobilizarea
întregii capacităţi de asigurare la nivel internaţional pentru a oferi
protecţie împotriva riscurilor foarte mari în transporturi şi industrie,
precum şi pentru pierderile deosebit de mari determinate de
catastrofele naturale. Fără reasigurări chiar stabilitatea economică
internaţională ar putea fi compromisă.
Reasigurarea are ca scop satisfacerea multor nevoi ale asigurătorului direct, îndeplinind astfel o serie de funcţii şi anume:
1. Protejează asigurătorii direcţi de
pierderile determinate de producerea riscurilor ce pot pune în pericol
solvabilitatea lor. Reasigurarea face posibilă creşterea capacităţii
asigurătorului de a primi mai multe riscuri decât ar fi altfel capabil
să accepte. Aşadar, el îşi poate reduce obligaţia faţă de asigurat
trecând excesul de expunere la risc asupra reasigurătorului (prin ceea
ce se numeşte “dispersia riscului”).
O daună de proporţii mari care ar putea
duce la insolvabilitatea companiei de asigurări este distribuită asupra
unui număr mai mare de reasigurători, în funcţie de proporţia în care
fiecare dintre ei s-a angajat iniţial. De exemplu, unele ţări, în mare
parte dintre cele slab dezvoltate, sunt în mod particular expuse
riscurilor naturale (cutremure, inundaţii, uragane, secete, etc) care
pot produce mari pagube întregii economii naţionale şi populaţiei. Prin
reasigurare apare posibilitatea ca asigurătorii interni să transfere o
parte din pierderi asupra reasigurătorilor internaţionali. Reasigurarea
înzestrează astfel pe asigurătorii direcţi cu capacitatea complementară
de a accepta riscuri mai mari, aceştia putând reţine pe contul lor numai
partea de risc pe care o pot suporta fără a le afecta substanţial
situaţia financiară.
2. Ajută asigurătorul să obţină un
anumit grad de stabilitate a ratei pierderilor prin dispersarea
pierderilor mai mari pe o perioadă mai îndelungată (de obicei, câţiva
ani) prin contractele de protecţie contra catastrofelor (catastrophe
reinsurance coverages);
3. Se realizează o dispersie mare a
riscurilor şi prin practica reciprocităţii prin care asigurătorii
primari îşi plasează contractul de reasigurare pe o bază reciprocă, unul
altuia, în aşa fel încât, compania cedentă va oferi o parte dintr-un
contract al său unui reasigurător capabil să-i ofere altul în schimb. In
acest fel, fiecare reasigurător îşi măreşte numărul de riscuri pe care
le asigură;
4. Creşte flexibilitatea asigurătorului
privind dimensiunile şi tipurile de riscuri, precum şi volumul
activităţii pe care acesta le poate subscrie;
5. Sprijină finanţarea operaţiunilor de
asigurări pentru compania cedentă, făcând posibil în acelaşi timp ca
aceasta să-şi poată creşte volumul activităţii mai rapid decât ar putea
fără o creştere corespunzătoare a capitalului de bază;
6. Permite societăţii cedente să se
retragă dintr-o categorie de afaceri sau o zonă geografică pentru o
anumită perioadă de timp prin cedarea integrală a riscului (riscurilor)
în reasigurare;
7. Permite companiei cedente să intre
rapid într-o categorie de afaceri sau o nouă zonă geografică prin
înfiinţarea unei reprezentanţe şi dezvoltarea unui anumit volum al
afacerilor sau prin negocierea şi preluarea unor contracte de
reasigurare de la companiile ce acţionează deja în acea categorie sau
zonă;
8. Oferă posibilitatea companiilor
cedente de a obţine o gamă largă de servicii de la marile companii de
reasigurări şi de la unii brokeri de reasigurări care au o experienţă
mondială în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor. Ele pot, de
asemenea, beneficia şi de consultanţă în administrarea afacerilor, în
stabilirea daunelor, în procedurile de plată şi, evident, în domeniul
pregătirii personalului pentru acest gen de activităţi.
Multitudinea şi caracterul penetrant al
funcţiilor reasigurării arătate mai sus atestă rolul extraordinar de
important al acesteia în creşterea încrederii în afaceri a agenţilor
economici, în reducerea numărului şi amplorii falimentelor, în sporirea
stabilităţii proceselor economice, în general în asigurarea unui plus de
fluiditate şi dinamism în derularea relaţiilor economice
internaţionale.
